Biografii

23 aprilie 2017

Sorin Zlat

zlatž

Cel mai valoros pianist de jazz român al momentului. Are în palmares ž18 premii la concursuri internaționale. În anul —2015 a cucerit Marele Premiu la Concursul international Jacksonville Jazz Piano Competition, S.U.A. – pentru prima dată acordat unui muzician din afara SUA. A susţinut turnee în: Elvetia, S.U.A, Spania, Israel, Belgia, Turcia, Franta, Italia, Anglia, Olanda. De-a lungul carierei a colaborat cu muzicieni de marcă: Jean Michelle Aublete și Clyde Conner – tobe, Lionel Vaudano-bass, Michael Parlett-saxofon, Tommy Clayden, Andy Davies-trompeta, Dennis Marks –contrabas. A fost desemnat de două ori muzicianulul anului de către Fundaţia Muzza şi aceeaşi dinstincţie a primit-o din partea Uniunii Compozitorilor din România. După succesul extraordinar din S.U.A. a lansat primul sau album „Endurance”, care conţine compoziţii şi standarde de jazz.

Sorin Zlat Sr.

zlat senior

El a absolvit în calitate de clarinetist Conservatorul de Muzică din Iaşi. Este un muzician cu o experienţă foarte mare având colaborări cu muzicieni de marcă, precum: Ion Baciu Jr., Corina Chiriac, Doina Moldovan, Alexandru Arsinel, Marcel Pavel, etc si multe colaborări cu artişti din străinătate (Luxemburg, Belgia, Olanda, Israel, Anglia, Japonia, Franţa, Germania, Danemarca). În anul 1979 a obţinut Marele Premiu şi Premiul pentru cel mai bun solist la Concursul de jazz de la SIBIU, alături de trupa „Transfer”, cu care a avut numeroase concerte în tara, dar şi pe scene din Europa, Asia şi America.

Mihaela Alexa
mihaela
Născută în Bacău, studiază muzica în cadrul Liceului de Arta „George Apostu” din oraşul natal, urmând cursuri de pian şi apoi de canto. In anul 2010 a absolvit Facultate de Interpretare Muzicală, din cadrul Universităţii Naţioanale de Muzică Bucureşti, secţia canto, iar în anul 2013 a absolvit cursurile de Master în cadrul aceleiaşi facultăţi. În prezent este prim-solistă la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi. De-a lungul timpului a obţinut numeroase premii importante la concursuri naţionale şi internaţionale, cum ar fi: Premiul II la Concursul International de Lied „Ada Burlui” (Iaşi), Premiul de Excelenţă la Concursul de Lied Românesc de la Brasov, Premiul Radio şi Premiul Publicului la Concursul de operetă „Ion Dacian” (Bucureşti), Premiul Special la Concursul de Interpretare „Paul Constantinescu” (Ploieşti), Premiul pentru Cel mai tânăr Interpret la Concursul International „Hariclea Darclee” de la Brăila. Pe lângă  muzica clasica, Mihaela a cochetat începand cu anul 2010 şi cu alte stiluri muzicale – jazz şi pop. A susţinut numeroase concerte în marile oraşe din ţară si de asemenea a cântat la Paris, Bruxelles, Tel Aviv şi Londra. În 2015 primeşte Premiul pentru debut la Gala Premiilor de Jazz din România.
Mihai Benea
benea

Este recunoscut în egală măsură pentru fotografie documentară, cât şi pentru peisagistică, portret sau fotojurnalism. Mihai Benea a fost fotograf de presă din anul 2004 până în 2010, lucrând pentru trusturile Ringier Romania şi Adevărul Holding. Fotografiile sale au apărut în mai multe publicatii: Capital, Forbes, Unica, Bolero, OK, Adevărul, Libertatea, Click TV. În portofoliul său de portretist se regăsesc figuri celebre din business, gastronomie, medicină, cultură, media sau politică. Lansându-se ca freelancer începand cu anul 2011, colaborează cu o multitudine de instituţii, organizaţii, agenţii de publicitate şi companii private, dedicându-se, în acelasi timp, proiectelor fotografice personale.

expo.jpg

Cu ocazia expoziţiei “Instantanee sonore”, Mihai Benea surprinde cu lucrări realizate în timpul desfăşurării Festivalurilor ICon Arts, cu ocazia unor concerte, spectacole sau repetiţii şi realizează astfel o simbioză între mai multe arte. După Palatul Mogoşoaia, expoziţia va fi dusă la Roma, pentru a fi prezentată publicului Festivalului ICon Arts Roma 2017, găzduit în luna august de Accademia di Romania.

O mare parte dintre protagoniştii fotografiilor au susţinut concerte în cadrul ediţiilor anterioare ale „Mogosoaia ClasicFest” şi ale Concursului “Drumul spre celebritate”. Printre aceştia se numără: David Malis, John Betsch, Răzvan Suma, Mircea Tiberian, Alexandru Anastasiu, Mircea Ardeleanu, Adrian Mantu, Emil Vişenescu, Ladislau Csendes, etc.

30 aprilie 2017

Constantin Borodin

cello

S-a născut în 1994 la Chişinău, oraş în care a absolvit Liceul „Ciprian Porumbescu”. Este student la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, clasa prof. Marin Cazacu. A obţinut premii I la concursurile: Paul Constantinescu, Mihail Jora, Alexandru Moroşanu şi Drumul spre celebritate. Este membru al Orchestrei Române de Tineret. A fost beneficiarul unei burse Erasmus, studiind la Conservatorul Regal din Gent, Belgia.

Mariu Helciu

helciu

Are 20 de ani. Studiază la Universitatea Națională de Arte din Iași, clasa profesor Simion Florian și a câștigat până acum 13 premii la concursuri naționale, desfăşurate la Galaţi, Bacău, Suceava, Piatra Neamţ. Anul trecut a obţinut premiul al III-lea a Concursul Drumul spre celebritate, de la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia.

7 mai 2017

Viniciu Moroianu

pianistul_viniciu_moroianu

S-a născut în București, în anul 1962. A absolvit Conservatorul bucureştean, la clasa profesorului Gabriel Amiraș. A fost distins cu trei premii I în competiții naționale de pian, fiind totodată laureat la Paris („Guilde francaise des artistes solistes”, 1979) și București („George Enescu „, 1991). A primit Premiul Colegiului Criticilor Muzicali din România (1981) pentru interpretarea Sonatei a treia pentru pian de Enescu și Premiul Fundației „Dinu Lipatti” din București (1992) pentru restituirea și prezentarea în concert a Fanteziei op.8 de Lipatti. Are un repertoriu vast, incluzând prime audiții și lucrări ample mai rar abordate. Deține două integrale Beethoven: lucrările concertante, la Râmnicu Vălcea (2008-2009), și Sonatele pentru pian și vioară, cu Cristina Anghelescu, la Iași și București (2010). A participat la festivalurile internaționale „George Enescu” (șapte ediții), „Dinu Lipatti” (trei ediții), precum și în Bratislava, Graz și San Jose. A întreprins turnee în Grecia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Franța, Italia, Germania, R.  Moldova, Spania, Belgia, Danemarca, Luxemburg, Elveția. A concertat cu orchestre din Marea Britanie, Elveția, R. Moldova, Bulgaria. A realizat înregistrări la Radio România, precum și la casele de discuri „Electrecord” (LP Brahms, cu violoncelistul Attila Szekely, 1981; LP Enescu, 1988; CD Enescu, 2011, incluzând două premiere camerale discografice) și „Agora” – Grecia (CD cu Martinu, 1996). A publicat la Editura Muzicală din București Cadențele lui Dinu Lipatti (ediție critică, 2003) și Concertul pentru pian și orchestră de Radu Paladi (2015). Este membru fondator al Societății Române Mozart (1991). În 2005 a obținut titlul de Doctor în muzică, cu teza  „Două secole de gândire componistică reflectate în creația pentru pian solo a lui Dinu Lipatti”. În prezent este profesor universitar la Universitatea Națională de Muzică din București. Din 2007 este invitat anual la ” Academia Sighișoara”, iar din 2011 este membru în Consiliul director al Uniunii Muzicienilor Interpreți din România.

14 mai 2017

Ioana Turcu

Ioana

A studiat la Bucureşti și în Elveția la Berna, unde a obținut diploma de master la clasa prof. Heidi Peter Indermuhle. În 2015 a obținut ”cum laude”  titlul de Doctor European în Muzică la Universitatea din Granada, Spania, unde este  membru al grupului de cercetare din cadrul programului de doctorat european „Educatia muzicală din perspectivă multidisciplinară”, semnând studii şi articole publicate în reviste de specialitate. Este laureată a numeroase premii naționale la Concursuri desfășurate în Brașov, Pitești, Constanța și de asemenea în anul 2002 a obținut Premiul I la Concursul Internațional de Flaut de la Riddes (Elveția) precum şi titlul „Muzicianul Anului 2003 în Elveția”. A fost professor la Malaga, iar în prezent este profesor de flaut la Colegiul Național de Muzică ”George Enescu” din București. Din anul 2015 s-a alăturat Academiei ICon Arts.

Cristina Cincan

cincan 2

Cristina Cincan a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucuresti, este profesoară la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” şi la Şcoala gimnazială de arte nr.1 „Iosif Sava”. Este artist instrumentist al Operei Comice pentru Copii. A colaborat cu mai multe orchestre din ţară, a obţinut premii la concursuri naţionale şi a participat la cursuri de măiestrie susţinute printre alţii de: Guido Titze,  Joris van den Hauwe, Christian Schmitt. De asemenea a obţinut o bursă Sonoro şi a participat la emisiuni de radio.

Mihai Boboiescu

mib_8936

Născut la Bucureşti în 1989, Mihai Boboiescu  începe studiul fagotului cu Alexandru Popa la Şcoala de Muzică Nr.3 “Cuibul cu Barză” din Bucureşti.  Îşi continuă studiile sub îndrumarea profesorului Corneliu Ştefănescu, absolvind astfel liceul de muzică “Dinu Lipatti”. A obţinut numeroase premii dintre care amintim Premiul I la Olimpiada Naţională de Muzică – Cluj, ediţia 2007 şi premiul al III-lea în cadrul aceluiaşi concurs organizat la Bacău – ediţia 2008. Îşi desăvârşeşte studiile în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Atât pe perioada studiilor universitare, cât şi după încheierea lor, susţine numeroase recitaluri atât ca solist cât şi în formaţii camerale. Se face remarcat prin câştigarea unori premii cum sunt: Premiul al II-lea la Concursul Naţional de Fagot  ediţia 2012, Premiul al III-lea la concursul “Drumul spre celebritate” – ediţia a III-a, Premiul  I la Concursul Internaţional de fagot de la Iaşi şi  Premiul al II-lea la Concursul “Drumul spre celebritate” ediţia a IV-a. Este prezent ca solist pe scena Filarmonicii din Bacău, Ploieşti  şi Râmnicu Vâlcea, la care se adaugă două concerte alături de Orchestra de Cameră Radio, în primul dintre ele aducând în atenţia publicului un concert în prima audiţie românească.

Iulian Ochescu

ochescu

S-a născut în 1993 la Bucureşti, iar acum este student la Master la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Este câştigator a numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale:   premiul I, premiul “J.S.Bach” şi marele premiu la concursul internaşional “Millenium Piano”, premiul I la concursul international “Pro Piano-Romania”, premiul al II-lea la “Vienna International Piano Competition – Panmusica Austria”.  La concursul „Drumul spre celebritate” de la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, a obţinut două premii III, la edițiile din anii 2014 şi 2017. A studiat în cadrul unor cursuri de măiestrie cu pianisti ăi profesori de largă recunoaştere internaţională: Justus Frantz, Dan Grigore, Martin Hughes, Diana Ketler, Mihaela Ursuleasa. Este bursier al festivalului internaţional de muzică de cameră “SoNoRo” şi membru al fundaţiei “Remember Enescu”. În decembrie 2016, împreună cu Duo Cello Jaya a susţinut un turneu în Vietnam.

21 mai 2017

Florin Leonte

DSC_0142

S-a născut în anul 1992, la Iaşi, oraş în care a şi absolvit Universitatea de Arte „George Enescu”, în anul 2015. Este artist instrumentist al Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău. A colaborat cu Filarmonicile din Iaşi, Botoşani şi Chişinău. A fost solist al Orchestrei de cameră a Universității de Arte „George Enescu”, în cadrul Festivalului Muzicii Românești. De asemena a susţinut recitaluri la Iaşi, Bacău, Braşov şi Piatra-Neamț.

Vasilica Stoiciu Frunză

vasilica

A absolvit studiile universitare de muzicologie (1986) și pian (2015) la Conservatorul “George Enescu” / Universitatea de Arte din Iaşi şi studii doctorale la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti unde, în anul 2006, a susţinut public teza cu titlul Opera Naţională Română Iaşi – viziune cultural-istorică.
A fost secretar muzical, apoi consultant artistic al Operei Naţionale Române Iaşi (din anul 1990 până în luna ianuarie 2012). A susţinut recitaluri în compania unor personalităţi ale artei interpretative, cum ar fi: sopranele Maria Slătinaru-Nistor, Mioara Cortez, Sorina Munteanu, Mihaela Grajdeanu, Ioana Bentoiu, Adriana Severin, Ada Burlui, mezzo-soprana Viorica Cortez, tenorul Florin Diaconescu, basii Gheorghe Rosu, Theodore Coresi, violonistul Serban Lupu. Din iniţiativa ei s-au realizat la Opera Naţională Română Iaşi proiecte artistice importante dintre care amintim: George Enescu muzician al lumii, Capo d’opera, ciclu de opere in concert, Master class pentru cântăreţi de operă susţinut de mezzo-soprana Viorica CORTEZ (aprilie 2010). Revista Actualitatea Muzicală i-a conferit pentru anul 2006 – Premiul pentru Management artistic.

28 mai 2017

Ansamblul Musica Viva

musica viva duo

Ansamblul Musica Viva, fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea, este  gândit, conceput şi realizat ca o manifestare  dinamică a muzicii camerale clasice. Pasiunea  pentru  muzica de cameră a dat naştere, de-a lungul a opt ani de la înfiinţare, unor proiecte de succes  realizate în ţară şi in străinătate. Printre ele se numără Brahmsiana (2008), spectacolul  sincretic “Sunet, Materie, Cuvânt” (2010), proiectul de mare anvergură profesională „Beethoven – Integrala triourilor cu pian“ (2011-2012) şi „Dialoguri  muzicale“ (20132015). În 2013 Musica Viva a fost unul din ansamblurile selectate de BBC Radio Classic să reprezinte Ziua României în transmisiunile Uniunii  Europene de Radio.

4 iunie 2017

Cvartetul ArtMusik

artmusik

Cvartetul ArtMusik este un ansamblu de tradiţie, cu sute de concerte în cei peste 15 ani de existenţă. Formaţia este alcătuită din patru dintre cei mai ecperimentaţi şi talentaţi membri ai Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti. Aceştia fac parte şi din Orchestra de Cameră a Filarmonicii „George Enescu” şi din Orchestra „Virtuozii din Bucureşti”. Cei patru muzicieni: violoniştii Marius Bîclea şi Emil Stegar, violistul Florin Matei şi violoncelistul Dan Joiţoiu, au o bogată activitate artistică, susținând concerte pe majoritatea scenelor româneşti, dar şi în oraşi cu tradiţie din Europa, America de Sud sau Japonia.

11 iunie 2017

Nicolae Székely

N.Szekely 1

În 1987, a câştigat locul I la Festivalul Naţional de Chitară Clasică de la Sinaia. După 1988 se stabileşte în Hunedoara. În anii 90 organizează festivalul „Zilele Chitarei Clasice”. Lutierul Gyorgy Lorinczi din Tg Mureş îi deschide apetitul pentru instrumente deosebite: vihuela şi lăuta, instrumente care îi acaparează întreaga pasiune pentru muzică. Este activ la festivalurile medievale din ţară şi participă la un master-class cu Hopkinson Smith, care îi dezvăluie din tainele tehnicii speciale a acestor instrumente. A susţinut recitaluri de muzică renascentistă la: Cetatea Neamţului, Castelul Corvinilor, Biserica Fortificată de la Biertan, Casa de Cultură a Studenților din București, Cetatea Râșnovului, Turnul Bastionului din Cluj, Biserica Evanghelică Mediaș. Lumea muzicală a lui Nicolae Szekely persistă în repertoriul medieval şi renascentist, de o bogăţie şi profunzime nebănuite.Gyorgy Lorinczi   i-a construit o chitară renascentistă şi o theorbă, cu ajutorul cărora surprinde auditoruiul şi readuce în atenţie epoci demult apuse.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: